Sari la conținut

Decizia CCR nr. 696/2014Paragraful 25

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.11.2014
Dosarul
14.377/62/2012

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reaminteşte că, în vederea exercitării atribuţiei sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, şi anume soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale reglementează, la art. 29, condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate. Printre acestea, alin. (1) teza finală al articolului menţionat impune condiţia admisibilităţii constând în "legătura [textului legal criticat - s.n.] cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia." Din această perspectivă, Curtea urmează să determine obiectul cauzei în care a fost invocată excepţia, cu scopul de a stabili dacă există sau nu o legătură între soluţionarea cauzei şi dispoziţiile de lege ce fac obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie