Decizia CCR nr. 707/2014Paragraful 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.11.2014 · dosar 256/187/2014
Paragraful 9
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. Astfel, cererea de chemare în judecată a fost fundamentată pe împrejurarea că la data solicitării primelor de exploataţie, pârâtul nu îndeplinea una dintre cerinţele prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare a condiţiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate şi a termenilor de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu. Aşadar, este de observat că aceste condiţii nu au fost prevăzute într-un act normativ adoptat de către Parlament, ci într-un act emis de către conducătorul unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale aflat în subordinea Guvernului. Or, prin Legea nr. 48/2014 (sub aspectul efectelor juridice ale unui act administrativ - Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 215/2010), Parlamentul intervine în activitatea executivă, înlăturând efectele anumitor prevederi cu caracter administrativ.
Sursa oficială ↗