Decizia CCR nr. 675/2014Paragraful 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.11.2014 · dosar 4.033/303/2013
Paragraful 13
9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 9 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu contravin dispoziţiilor art. 15, 16, 20, 21, 44, 53 şi art. 139 din Constituţie. În acest sens, arată că, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii, se observă că, potrivit art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, "pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor". De asemenea, apreciază că textul de lege criticat nu conţine în cuprinsul său nicio reglementare care să aducă atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, iar în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie acesta nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului. De altfel, cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 şi art. 139 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii.
Sursa oficială ↗