Decizia CCR nr. 666/2014Paragraful 35
Paragraful 35
Astfel, potrivit art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice "prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel", iar art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 stabileşte că "Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz." În aceste condiţii, observăm că art. 223 din Codul de procedură civilă instituie posibilitatea judecării cauzei în lipsa părţii legal citate.
Sursa oficială ↗