Decizia CCR nr. 663/2014Paragraful 42

22. Curtea constată că această soluţie legislativă este similară cu cea instituită de art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi identică cu cea instituită în art. 347 alin. (3) raportat la art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din acelaşi cod, cu privire la care, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, a statuat că judecarea plângerii ori a contestaţiei fără participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât norma legală nu permite comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, este suficient să se asigure posibilitatea participării părţilor la dezbateri, judecătorul putând decide asupra finalizării procedurii în camera preliminară şi fără participarea lor atâta timp cât acestea au fost legal citate. De asemenea, câtă vreme probele reprezintă chintesenţa oricărui proces penal, iar organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului, atunci este evident că procedura desfăşurată în aceste situaţii are o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, "Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei", fiind necesară participarea procurorului. Totodată, Curtea constată că, în cadrul procesului penal, spre deosebire de părţi, procurorul îndeplineşte un rol constituţional consacrat prin art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia, "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor". Acest fapt nu trebuie înţeles ca un drept subiectiv propriu al procurorului, pentru că el, în virtutea rolului mai sus arătat, este o autoritate competentă să instrumenteze şi să soluţioneze cauza respectivă, exercitându-şi atribuţiile în lumina exigenţelor constituţionale anterior enunţate. Spre deosebire de art. 278^1 alin. (5) din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia prezenţa procurorului era obligatorie, în prezenta reglementare consacrată de dispoziţiile legale criticate neparticiparea obligatorie a procurorului ar plasa rolul Ministerului Public într-o zonă inferioară de cea enunţată de prevederea constituţională. De aceea, câtă vreme procedura din camera preliminară supusă prezentului control de constituţionalitate poate duce la începerea judecăţii şi deci la formularea unei acuzaţii în materie penală cu consecinţe evidente ce ţin de drepturile şi libertăţile cetăţenilor, Curtea constată că, în vederea atingerii acestor obiective de ordine publică, este insuficientă numai citarea procurorului, sens în care se impune şi participarea obligatorie a sa în cadrul procedurii.