Decizia CCR nr. 662/2014Paragraful 40

35. Cu privire la caracterul necesar al măsurii criticate, Curtea apreciază că opţiunea legiuitorului pentru această măsură, respectiv executarea obligaţiei de plată a impozitului datorat de către debitor cu consecinţa respingerii, în caz de neexecutare a obligaţiei, a înscrierii dreptului de proprietate al adjudecatarului până la plata impozitului, prin prisma finalităţii sale, nu este indispensabilă pentru îndeplinirea scopului urmărit, reţinut la paragraful 33. În acest sens, Curtea apreciază că legiuitorul avea posibilitatea reglementării altor proceduri pentru a crea mecanismele necesare colectării şi vărsării impozitelor datorate statului în situaţia transferului proprietăţii prin executare silită, tocmai datorită caracterului specific al acestei proceduri. Or, în acest caz, Curtea apreciază că stabilirea şi emiterea deciziei de impunere şi plata în sine a impozitului nu se află într-o legătură indisolubilă cu înscrierea dreptului de proprietate al adjudecatarului în cartea funciară. Aşadar, legiuitorul avea posibilitatea să reglementeze alte modalităţi pentru realizarea dreptului de creanţă împotriva vânzătorului silit, fără a-l condiţiona în vreun fel sau altul pe adjudecatar, care este un terţ faţă de raportul de drept fiscal existent între stat şi vânzătorul silit. În acest caz, Curtea reţine că registratorul de carte funciară poate avea, eventual, doar obligaţia de a verifica emiterea deciziei de impunere, iar nu plata efectivă a impozitului stabilit prin aceasta, organul fiscal fiind cel în măsură să urmărească efectuarea acestei plăţi.