Decizia CCR nr. 650/2014Paragraful 32
Paragraful 32
27. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se creează o discriminare între diferitele persoane aflate în arest la domiciliu în funcţie de criteriul averii, condiţiile de trai de la domiciliul fiecărei persoane fiind direct proporţionale cu averea sa şi implicit diferite de la o persoană la alta, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, Curtea observă că, în Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Lavents împotriva Letoniei, paragraful 64, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a contestat argumentul Guvernului conform căruia, pe durata arestului la domiciliu al reclamantului şi a spitalizării sale, condiţiile create erau mai bune decât cele din închisoare. Totuşi, instanţa europeană a reamintit că art. 5 nu reglementează condiţiile privării de libertate. De fapt, noţiunile de "grad" şi "intensitate", ce figurează în jurisprudenţa organelor Convenţiei ca fiind criterii de aplicabilitate pentru art. 5, vizează exclusiv nivelul restricţiilor legate de libertatea de deplasare şi nu diferenţa de confort sau regim intern în diferitele locaţii privative de libertate.
Sursa oficială ↗