Decizia CCR nr. 626/2014Paragraful 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.11.2014 · dosar 5.192/3/2014
Paragraful 25
19. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece egalitatea în faţa legii presupune acelaşi tratament juridic pentru situaţii similare şi nu exclude tratarea diferită a situaţiilor diferite. În cauză, între o persoană care a săvârşit o infracţiune sub imperiul noului Cod penal şi o persoană care a săvârşit o infracţiune pentru care a fost condamnată definitiv în baza Codului penal din 1969 există diferenţe de situaţie juridică, astfel că şi tratamentul juridic este diferit. Mai arată că scopul legitim al art. 6 din Codul penal este respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, a principiului separării puterilor în stat exprimat de relaţia dintre autoritatea de lucru judecat şi aplicarea legii penale mai favorabile. Respectarea principiului autorităţii de lucru judecat impune reducerea la minimum a atingerilor aduse acestuia. Legea nouă nu îl aduce pe condamnatul definitiv în situaţia celui ce se află în curs de judecată, întrucât pentru condamnatul definitiv nu este posibilă o individualizare a pedepsei conform limitelor din legea mai favorabilă, ci doar reducerea pedepsei până la maximul special inferior prevăzut de legea nouă, chiar dacă pentru acesta pedeapsa stabilită fusese orientată spre minimul prevăzut de legea veche.
Sursa oficială ↗