Decizia CCR nr. 599/2014Paragraful 46
Paragraful 46
37. Pentru ca părţile vătămate, părţile civile sau chiar părţile responsabile civilmente care au avut de suferit în urma unei fapte presupus penale să aibă plenitudinea exercitării drepturilor lor este necesar ca acestea să uzeze nu numai de o procedură eminamente scrisă, ci şi de contradictorialitate şi oralitate, componente esenţiale ale dreptului la un proces echitabil. Chiar dacă, în acord cu dispoziţiile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, procurorul şi părţile pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, nicio parte nu are posibilitatea de a cunoaşte conţinutul acestora şi de a produce contraargumente. Cu alte cuvinte, în sarcina instanţei cade obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor invocate de petent, părţi şi procuror care trebuie înţeleasă ca o necesitate a examinării argumentelor decisive pentru soluţionarea cauzei. Or, în cazul de faţă, instanţa, examinând numai plângerea şi notele scrise ale procurorului şi ale părţilor, nu poate examina un eventual argument decisiv, tocmai pentru că el nu îi poate fi relevat.
Sursa oficială ↗