Decizia CCR nr. 570/2014Paragraful 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.10.2014 · dosar 8.711/2/2011
Paragraful 10
6. Se mai arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, dat fiind că o lege adoptată după momentul iniţierii unui litigiu nu este aplicabilă acestuia, decât cu consecinţa afectării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei. În acest sens se invocă principiul tempus regit actum, în virtutea căruia orice litigiu este guvernat de legea aplicabilă la momentul demarării lui. De asemenea invocă principiul securităţii raporturilor juridice, principiu care trebuie respectat prin raportare la principiul neretroactivităţii legii. Totodată, arată că prin invocarea de către instanţele de judecată, din oficiu, a excepţiei de prematuritate, se încalcă dreptul la un proces echitabil, din perspectiva soluţionării cauzei într-un termen rezonabil. Aşa fiind, apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilităţii lor şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor la data de 20 mai 2013, care au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Sursa oficială ↗