Decizia CCR nr. 573/2014Paragraful 20
Paragraful 20
15. De asemenea, Curtea a reţinut că art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1) , potrivit cărora "Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", a arătat Curtea, plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. S-a reţinut, totodată, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.
Sursa oficială ↗