Decizia CCR nr. 540/2014Paragraful 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.10.2014 · dosar 1.109/2/2014
Paragraful 29
22. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea, cu aceleaşi prilejuri, a observat că analiza situaţiei supuse controlului de constituţionalitate porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorul excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat, însă, că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găseşte şi autorul excepţiei, sancţiunile aplicate acestuia nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.
Sursa oficială ↗