Decizia CCR nr. 554/2014Paragraful 20
Paragraful 20
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta vizează cuantumul minim al contribuţiei pe care o persoană care realizează venituri impozabile din activităţi independente trebuie să o plătească la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Astfel, pe de o parte, autorul excepţiei susţine că textul de lege poate fi interpretat în sensul că această contribuţie nu poate fi mai mică decât însuşi cuantumul unui salariu de bază minim brut pe ţară, lunar, dar şi că plata acestei contribuţii minime, nefiind întotdeauna corelată cu veniturile realizate, încalcă principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale.
Sursa oficială ↗