Decizia ÎCCJ nr. 9/2023 (RIL)Punctul 127

127. Astfel, în sensul instrumentului european de protecție a dreptului de proprietate, pentru ca o creanță să poată fi considerată „activ“ care intră sub incidența art. 1 din Protocolul nr. 1 menționat anterior, reclamantul trebuie să probeze faptul că are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu, în cazul în care există o jurisprudență constantă a instanțelor naționale care să o confirme [Kopecký împotriva Slovaciei (MC), pct. 52; Plechanow împotriva Poloniei, pct. 83; Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (MC), pct. 94; Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei (MC), pct. 65; Haupt împotriva Austriei (dec.), pct. 47; Radomilja și alții împotriva Croației (MC), pct. 142)]. Atunci când acest lucru a fost făcut, poate fi adus în discuție conceptul „așteptare legitimă“ [Draon împotriva Franței (MC), pct. 65]. În ceea ce privește creanțele, conceptul „așteptare legitimă“ se referă, de asemenea, la modul în care creanța clasificată drept „activ“ ar fi tratată în temeiul dreptului intern și, în special, la faptul că jurisprudența constantă a instanțelor naționale ar continua să fie aplicată în același mod [Kopecký împotriva Slovaciei (MC), pct. 48]. ...