Decizia CCR nr. 527/2014Paragraful 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.10.2014 · dosar 11.636/63/2013
Paragraful 24
18. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţională a statuat că "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare". Prin urmare, Curtea constată că, deşi dispoziţiile de lege supuse examinării nu se mai încadrează în fondul activ al legislaţiei, acestea vor fi supuse controlului de constituţionalitate, având în vedere că raportul juridic născut între angajat şi angajator nu s-a stins în privinţa acordării premiului anual pe 2010, odată cu plata lunară a salariului în cursul anului 2011, tocmai din cauza faptului că se contestă o eventuală neexecutare de către angajator a obligaţiei sale privind premiul anual pe 2010, ceea ce califică situaţia în care se află autorii excepţiei ca fiind o facta pendentia. A se vedea în acest sens Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012.
Sursa oficială ↗