Decizia CCR nr. 529/2014Paragraful 30

21. De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 283/2011 a fost supusă controlului de constituţionalitate anterior promulgării, concretizat prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012. Analizând critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, Curtea a statuat, cu acel prilej, că prevederile legale criticate, referitoare la măsura suspendării temporare, pentru anul 2012, a acordării indemnizaţiilor cuvenite anumitor categorii de persoane prevăzute de Legea nr. 341/2004, nu contravin normelor constituţionale ale art. 1 alin. (3) , ale art. 16 şi ale art. 47. În privinţa invocării art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a arătat că acest text nu poate fi incident, întrucât are în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, în vreme ce drepturile în discuţie reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. În esenţă, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente. În acest context, Curtea a reţinut că legiuitorul este chemat "să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiţie principală pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecţia sănătăţii şi altele asemenea, dar şi prin drepturi care nu au o consacrare constituţională şi care tind către acelaşi obiectiv. În acelaşi spirit, Constituţia consacră, în chiar art. 1 alin. (3) , caracterul de stat social al României şi obligă statul, prin dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f) , să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, iar prin art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaţilor, respectiv al cetăţenilor, şi la alte măsuri de protecţie socială şi de asistenţă socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege. Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetăţenilor şi obligaţii corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi".