Decizia CCR nr. 525/2014Paragraful 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.10.2014 · dosar 15.458/211/2012
Paragraful 6
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, susţine că, având în vedere faptul că executarea silită se face în baza unui titlu executoriu, care este o hotărâre judecătorească, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României. De asemenea, apreciază că este neîntemeiată şi critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 47, deoarece măsura dispusă prin reglementarea legală criticată a fost avută în vedere tocmai pentru ducerea la îndeplinire a unei obligaţii ce decurge din calitatea de persoană care a apelat la serviciul public al justiţiei.
Sursa oficială ↗