Decizia CCR nr. 525/2014Paragraful 25
Paragraful 25
20. Referitor la critica formulată în prezenta cauză, Curtea reţine că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări. Taxele judiciare de timbru sunt datorate (cu anumite excepţii, expres prevăzute de lege) de către toate persoanele fizice şi juridice, însă, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, orice persoană fizică poate solicita acordarea ajutorului public judiciar.
Sursa oficială ↗