Decizia CCR nr. 521/2014Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.10.2014 · dosar 1.775/30/2012
Paragraful 20
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au format obiect al controlului de constituţionalitate a priori, exercitat asupra unor texte din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi a legii în ansamblul său (lege devenită, după promulgare şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea nr. 40/2011) şi concretizat prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011. Prin această decizie, Curtea a constatat că art. II din legea examinată nu contravine prevederilor Legii fundamentale, arătând că acesta conţine o reglementare tranzitorie, de natură să evite, în contextul schimbărilor legislative ce au loc în materia dreptului muncii, perpetuarea ulterior datei de 31 decembrie 2011 a unor prevederi ale contractelor colective de muncă ce nu mai sunt conforme legislaţiei în vigoare la acea dată. Din conţinutul normativ al aceluiaşi text de lege se reţine că legiuitorul ordinar sau delegat va adopta o lege specială care va reglementa durata pe care vor putea fi încheiate aceste contracte colective de muncă după 31 decembrie 2011. Curtea a mai reţinut şi faptul că încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii, iar dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Constituţie, privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, nu exclud posibilitatea legiuitorului de a interveni, din raţiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziţii din contractele colective de muncă, reglementând soluţii care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat (în acest sens, pot fi amintite Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, sau Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).
Sursa oficială ↗