Decizia CCR nr. 514/2014Paragraful 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.10.2014 · dosar 824L/2/2014.3
Paragraful 7
5. Obiectul Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2011 îl constituie numirea, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 15 octombrie 2011, a şase consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit. Dintre cei şase consilieri de conturi astfel numiţi, domnul Anton Ioan a fost numit vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, deşi acesta mai îndeplinise anterior funcţia de consilier de conturi timp de 3 ani, potrivit Hotărârii Parlamentului României nr. 25/2008. În opinia autorilor sesizării, consecinţa adoptării hotărârii contestate constă în exercitarea, de către domnul Anton Ioan, a unui mandat de 12 ani, format dintr-un mandat "parţial" şi unul "complet", ceea ce este contrar prevederilor art. 140 alin. (4) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora "Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit", normă preluată şi de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi: "Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit."
Sursa oficială ↗