Decizia CCR nr. 514/2014Paragraful 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.10.2014 · dosar 824L/2/2014.3
Paragraful 30
27. Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi prevedea, în forma sa iniţială, un număr de 24 de consilieri de conturi, ce alcătuiau plenul Curţii de Conturi. Mandatul acestora era de 6 ani şi putea fi reînnoit. Primele hotărâri ale Parlamentului României de numire a celor 24 de consilieri de conturi pentru câte un mandat de 6 ani datează din anul 1993 (Hotărârea nr. 2/1993 şi Hotărârea nr. 5/1993, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 3 februarie 1993, şi Hotărârea nr. 22/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 23 februarie 1993), mandate a căror executare în continuare, până la data de 15 martie 1999, a fost aprobată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 18 februarie 1999, după care a fost adoptată Hotărârea Parlamentului României nr. 13/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 31 martie 1999, pentru numirea celor 24 de consilieri de conturi pentru un mandat de 6 ani. Unii dintre aceştia au fost reînvestiţi în această funcţie, mandatul lor fiind, aşadar, înnoit, astfel cum permitea Constituţia din 1991. În perioada 2000-2002, numărul membrilor Curţii de Conturi a fost de 25, pentru ca din anul 2002 şi până în prezent acesta să fie de 18. Prin urmare, în anul 2002, Parlamentul a adoptat Hotărârea Parlamentului României nr. 3/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 18 februarie 2002, şi Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 martie 2002, prin care au fost numiţi membrii Curţii de Conturi, pentru un mandat de 6 ani (unii dintre aceştia aflându-se, cu acest prilej, la al doilea mandat).
Sursa oficială ↗