Sari la conținut

Decizia CCR nr. 495/2014Paragraful 30

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.10.2014
Dosarul
1.367/2/2013

15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în următoarele articole: art. 1 alin. (3) în care sunt enumerate caracteristicile statului român, art. 1 alin. (4) care instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) şi (2) care statuează cu privire la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 20 privitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) -(3) referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 care garantează dreptul la apărare, art. 30 care consacră libertatea de exprimare, art. 37 alin. (1) care stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un cetăţean pentru a fi ales, art. 53 alin. (1) în care se prevede în ce situaţii este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitor la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale, art. 115 alin. (6) care precizează interdicţiile în ceea ce priveşte adoptarea ordonanţelor de urgenţă, art. 116 alin. (2) privind organizarea organelor de specialitate, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi art. 147 alin. (4) care stabileşte că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Se invocă, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră legalitatea pedepsei.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie