Decizia CCR nr. 499/2014Paragraful 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.10.2014 · dosar 451/2/2012
Paragraful 19
15. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum (Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008). Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi.
Sursa oficială ↗