Decizia CCR nr. 35/2014Paragraful 6
Paragraful 6
În contestaţia formulată, doamna Angela Mihaela Bălan contestă înregistrarea candidaturii domnului Corneliu Vadim-Tudor la funcţia de Preşedinte al României, pe motiv că "Plenara Consiliului Naţional al Partidului România Mare din 20 septembrie 2014", prin care s-ar fi decis desemnarea domnului Corneliu Vadim-Tudor pentru a candida la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014, "nu a întrunit structura şi numărul de participanţi pentru realizarea cvorumului necesar unei asemenea decizii, prevăzute expres în Legea partidelor politice nr. 14/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi Statutul Partidului România Mare". În opinia autoarei, este de notorietate faptul că "organele de conducere ale Partidului România Mare alese la Congresul al V-lea din 30 octombrie 2010 (Consiliul naţional, Comitetul director, Biroul permanent) au fost decimate prin politica de cadre nefastă a domnului Corneliu Vadim-Tudor, astfel încât niciunul dintre aceste organe nu mai poate vreodată să realizeze cvorumul necesar funcţionării, deoarece peste jumătate dintre membrii lor nu mai sunt în evidenţele Partidului România Mare".
Sursa oficială ↗