Decizia CCR nr. 493/2014Paragraful 43
Paragraful 43
33. Astfel, Curtea a reţinut că instituţia curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865 cu rolul de a preveni şi de a înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziţii. Astfel, în caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu avea reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi cel reprezentat sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu avea reprezentant legal. Aceste dispoziţii se aplicau, în mod corespunzător, şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, iar numirea acestor curatori se făcea de instanţa competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.
Sursa oficială ↗