Decizia CCR nr. 462/2014Paragraful 48

41. Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că acordarea ajutorului public judiciar se referă la persoane care nu pot face faţă din punct de vedere financiar cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea procedurilor judiciare şi ale căror venituri se încadrează în limitele de venit prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008. Prin urmare, este evident că ajutorul public judiciar vizează "persoane aflate în dificultate materială" şi se acordă "numai în acele situaţii în care cheltuielile certe sau previzibile periclitează întreţinerea solicitantului şi a persoanelor aflate în întreţinerea sa. Situaţia materială se apreciază în raport cu sursele de venit ale solicitantului şi ale membrilor familiei, precum şi cu obligaţiile periodice pe care aceştia le au" (a se vedea, în acest sens, nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008). Aşadar, Curtea constată că ajutorul public judiciar priveşte o categorie redusă de cetăţeni, având în vedere şi faptul că, pe lângă limitele de venit stabilite, se poate beneficia de acest ajutor numai într-o anumită limită în cursul unui an, limită ce se referă la toate formele de ajutor public judiciar, şi nu doar la asistenţa juridică prin avocat necesară pentru îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a recursului. Or, obligativitatea reprezentării şi asistării prin avocat în etapa procesuală a recursului se răsfrânge asupra tuturor cetăţenilor, chiar şi asupra celor ale căror limite de venit nu se încadrează în prevederile ordonanţei de urgenţă şi care nu dispun întotdeauna de mijloace materiale pentru a plăti un avocat. Astfel, ajutorul public judiciar nu îşi găseşte incidenţa şi aplicarea în privinţa cvasimajorităţii cetăţenilor, ceea ce echivalează cu reducerea corespunzătoare a patrimoniului lor, fără ca această reducere să reprezinte contravaloarea unui serviciu prestat de autorităţile statului. De aceea, ajutorul public judiciar nu poate fi considerat un remediu judiciar capabil să asigure accesul tuturor cetăţenilor la calea de atac a recursului. În consecinţă, ţinând cont de cele arătate, Curtea constată că ajutorul public judiciar nu este un instrument apt să surmonteze şi să corecteze inechităţile de fapt care pot apărea în urma aplicării textelor legale criticate, din moment ce calea de atac a recursului se închide definitiv pentru aceşti justiţiabili.