Decizia CCR nr. 452/2014Paragraful 35

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.09.2014 · dosar 4.147/112/2013
Paragraful 35
20. Curtea a reţinut că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune, de asemenea, diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari, iar cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând nici caracter progresiv, diferenţa valorică a contribuţiei fiind determinată de nivelul diferit al venitului. Totodată, Legea nr. 95/2006 a condiţionat accesul populaţiei la serviciile medicale de plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, însă contribuţia prevăzută de lege la acest fond nu are natura unui impozit pe venit (Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014 şi Decizia nr. 452 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 13 octombrie 2005).
Sursa oficială ↗