Decizia CCR nr. 460/2014Paragraful 83
Paragraful 83
Astfel fiind, este de domeniul evidenţei că problemele pe care le ridică legislaţia electorală erau cunoscute şi evidenţiate de o perioadă suficient de îndelungată de timp - cel puţin 5 ani, astfel că nu se justifică două intervenţii prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, în acelaşi an electoral, intervenţii care, de altfel, cel puţin în privinţa unor aspecte ale procedurii de votare reglementează măsuri diametral opuse. Aşadar, nu se susţine motivarea urgenţei, respectiv a situaţiei extraordinare astfel cum sunt enunţate acestea în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2014respectiv "timpul scurt rămas până la data începerii perioadei electorale pentru alegerea Preşedintelui României, imperativul asigurării unui proces electoral corect şi transparent, precum şi necesitatea prevenirii unor disfuncţionalităţi care ar putea apărea în derularea activităţilor de pregătire şi organizare a alegerilor, din cauza unor lacune legislative şi termenelor prea scurte".
Sursa oficială ↗