Decizia CCR nr. 459/2014Paragraful 48

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.09.2014 · dosar 7.652/2/2013
Paragraful 48
40. Dezvoltând normele constituţionale, dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevăd procedura de numire de către Parlament a judecătorilor constituţionali, respectiv numirea persoanelor care au întrunit votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, la propunerea birourilor permanente şi pe baza recomandării comisiilor juridice. O atare reglementare este necesară în considerarea specificului activităţii unei Camere a Parlamentului, acela de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică, pe baza unei proceduri stabilite de lege. Potrivit poziţiei preeminente a Parlamentului în sistemul autorităţilor publice ale României, el exercită prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul său, expresia suveranităţii naţionale rezultată din alegerile parlamentare. Între aceste prerogative, alături de cea privitoare la adoptarea legilor, este şi activitatea de numire în funcţiile de demnitate publică. Desigur, Parlamentul nu poate desfăşura, în plenul său, o atare activitate fără a beneficia de suportul informaţional necesar pentru a-şi formula o opinie corectă asupra persoanelor care urmează a fi desemnate pentru exercitarea atribuţiilor pe care funcţia de demnitate publică o implică. Rolul comisiilor juridice în procedura de numire a judecătorilor constituţionali este tocmai acela de a culege şi a oferi acele date necesare plenului fiecărei Camere spre a-şi fonda, în mod optim, luarea unei decizii. Astfel, pe baza curriculum-ului vitae depus de candidat şi a audierii acestuia, comisia întocmeşte un raport prin care prezintă plenului Camerei toate informaţiile cu privire la profilul candidatului: cariera profesională, probitatea morală, experienţa în domeniul juridic sau calităţile individuale, elemente ce se circumscriu noţiunii de "înaltă competenţă profesională".
Sursa oficială ↗