Decizia CCR nr. 459/2014Paragraful 54

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.09.2014 · dosar 7.652/2/2013
Paragraful 54
Curtea constată în acest sens că, reglementând condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 se referă la experienţa profesională în două texte distincte, după cum urmează: la lit. a) a alin. (1) al art. 9, stabilind că membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară trebuie să aibă "pregătire profesională şi o experienţă profesională corespunzătoare în domenii în care A.S.F. are competenţe", şi, respectiv, la lit. a^2) a aceluiaşi articol, stabilind că aceştia trebuie să aibă "o experienţă profesională în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare, de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor prevăzute la lit. a^1)." Dacă noţiunea de "corespunzătoare" care circumstanţiază pregătirea şi experienţa profesională în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 semnifică o evaluare şi apreciere ce revin exclusiv Parlamentului, în calitate de autoritate ce realizează numirea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, şi nicidecum instanţei de contencios constituţional, durata care circumstanţiază experienţa profesională, reglementată prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a^2), semnifică o condiţie cu caracter obiectiv - vechimea în domeniile de referinţă, verificabilă pe bază de documente de către orice persoană interesată."
Sursa oficială ↗