Decizia CCR nr. 306/2014Paragraful 10

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciază că, raportat la definiţia legii, conţinutul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar trebui interpretat că se aplică doar cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România. Susţin că, prin textul legii, nu au fost abrogate niciuna din dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi că prevederile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, iar textul de lege criticat ignoră faptul că, în procedura administrativă, subzistă în continuare obligativitatea unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare şi că termenele prevăzute de art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene generale destinate entităţilor învestite de lege, în vederea atingerii scopului legii. De asemenea, arată că, în raport de art. 4 din Legea nr. 165/2013, termenele prevăzute de art. 33 s-ar aplica şi cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor, nefăcând o referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă, prevăzute de art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunţarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.