Decizia CCR nr. 419/2014Paragraful 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.07.2014 · dosar 1.364/54/2013
Paragraful 11
7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că Guvernul a prelungit aplicarea unor măsuri antisociale, aprobând în ultima zi de vacanţă parlamentară Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, prevalându-se de abilitarea de a emite ordonanţe dată Guvernului prin Legea nr. 182/2013, fără să o supună spre dezbatere Parlamentului în prima şedinţă ordinară. De asemenea, critică faptul că, prin ordonanţa amintită, Guvernul a prorogat termenele de aplicare a unor măsuri financiar-bugetare, la fel ca şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, fără a ţine cont de Decizia Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi nici de Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Susţine că în acest fel "se adânceşte un genocid făţiş împotriva unei pături sociale cu merite deosebite, care aduce cinste României (...)", iar nerespectarea titlurilor şi drepturilor conferite prin Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, ca semn de gratitudine şi respect pentru cei care şi-au jertfit viaţa în lupta împotriva dictaturii comuniste, constituie un abuz, care încalcă noţiunea de stat de drept, democratic şi social.
Sursa oficială ↗