Decizia CCR nr. 439/2014Paragraful 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.07.2014 · dosar 14.317/300/2013
Paragraful 10
7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că textul de lege criticat, reglementând dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor ca "drept cu titlu gratuit pentru un termen nedeterminat, intră în vădit, real şi inegal conflict cu dreptul de proprietate al celorlalţi moştenitori" şi creează "o inegalitate de tratament juridic a diferitelor categorii de moştenitori," chiar dacă "orice coproprietar, potrivit art. 636 din noul Cod civil, are dreptul de a folosi întregul bun". Consideră că dispoziţiile de lege criticate "sunt parţial neconstituţionale, anume acele prevederi referitoare la stingerea dreptului de abitaţie gratuit al soţului supravieţuitor abia la partaj". Această măsură, susţine autoarea criticii, "prezintă inconveniente majore şi nu asigură respectarea dreptului de proprietate al celorlalţi moştenitori din moment ce presupune sesizarea instanţei de judecată pentru exercitarea unor drepturi deja recunoscute de lege".
Sursa oficială ↗