Decizia CCR nr. 431/2014Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968 încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public şi ale art. 132 referitor la statutul procurorilor, în măsura în care nu permit exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor prin care este soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, în cadrul procedurii prevăzute de art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968. Consideră că sintagma "de către instanţa de recurs" este neconstituţională, întrucât hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 nu poate fi atacată pe calea contestaţiei în anulare - chiar dacă la termenul la care s-a judecat cauza partea a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare -, în condiţiile în care legiuitorul a suprimat în această materie recursul. Astfel, arată că, modificând art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 prin Legea nr. 202/2010, legiuitorul nu a modificat şi dispoziţiile de lege criticate, în sensul eliminării sintagmei "de către instanţa de recurs". Este opţiunea permisă de Constituţie legiuitorului să elimine calea de atac a recursului, dar este neconstituţională restrângerea dreptului de a exercita calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, ce constituie în prezent singurul remediu pentru conservarea drepturilor prevăzute de art. 21 şi art. 24 din Constituţie în cazul imposibilităţii prezentării la termenul când a avut loc judecata. Restrângerea acestor drepturi nu este justificată prin niciuna din situaţiile prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală. Face trimitere, în acest sens, la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 482/2004. De asemenea, consideră că au fost încălcate şi prevederile art. 131 şi art. 132 din Constituţie, care impun efectuarea unui control de legalitate a actelor procurorului de către o instanţă judecătorească. Deşi legiuitorul a instituit procedura reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală, controlul de legalitate este ineficient, având în vedere imposibilitatea desfiinţării hotărârii definitive şi rejudecării pe calea contestaţiei în anulare în ipoteza prevăzută de dispoziţiile de lege criticate.