Decizia ÎCCJ nr. 32/2023 (HP)Punctul VI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 24.04.2023 · dosar 330/1/2023
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 32. Completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că nu are un punct de vedere unitar referitor la problema care trebuie lămurită, și anume dacă hotărârea pronunțată de judecătorie, prin care s-a soluționat cererea privind anularea hotărârii pronunțate de SAL-FIN, potrivit art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, este sau nu supusă căii de atac a apelului. Cu alte cuvinte, prin hotărârea pronunțată, judecătoria soluționează cauza în primă instanță, aceasta fiind susceptibilă de apel, potrivit prevederilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sau, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată soluționează o cale de atac împotriva hotărârii unui organ cu activitate jurisdicțională, aceasta nefiind susceptibilă de apel, potrivit art. 466 alin. (3) din Codul de procedură civilă. ... 33. S-a învederat că, în practica judiciară a Tribunalului Brăila, alte complete de judecată au soluționat căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii fără a se pune în discuția părților și a se pronunța cu privire la inadmisibilitatea căii de atac a apelului. ... ...
Sursa oficială ↗