Decizia CCR nr. 397/2014Paragraful 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.07.2014 · dosar 2.821/2/2013
Paragraful 14
11. Avocatul Poporului consideră că rezoluţia de clasare se dispune, în etapa iniţială a procedurii disciplinare, de efectuare a verificărilor prealabile, de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare sau la propunerea acestora, de către titularii acţiunii disciplinare, în condiţiile în care fie nu sunt îndeplinite anumite condiţii de formă, respectiv sesizarea nu este semnată, lipsesc datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, fie în cazul în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, s-a constatat că nu sunt indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare. Susţine că o asemenea împrejurare nu este însă de natură să confere caracter neconstituţional textului de lege dedus controlului de constituţionalitate, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite - de exemplu, în procedura disciplinară a magistraţilor - reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti.
Sursa oficială ↗