Decizia CCR nr. 411/2014Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.07.2014 · dosar 29.487/299/2013
Paragraful 20
15. Prin art. 15 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 29 august 2013 (aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 24 aprilie 2014, au fost abrogate dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008. Cu toate acestea, Curtea reţine că, deşi prevederile de lege criticate au fost abrogate, acestea continuă să producă efecte în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât procesul-verbal a cărui anulare se solicită prin plângerea formulată la instanţa judecătorească a fost încheiat la data de 11 iunie 2013, dată la care dispoziţiile art. 8^2 alin. (3) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 erau în vigoare. În consecinţă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8^2 alin. (3) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008.
Sursa oficială ↗