Decizia CCR nr. 367/2014Paragraful 9
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 26.06.2014
- Dosarul
- 1.342/2/2013
5. Prin Încheierea din 23 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.342/2/2013 (296/2013), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale în interpretarea dată acestora prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 17 octombrie 2011 şi ale art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hidroconstrucţia" - S.A. şi Asociaţia Hidrocon PAS într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat de acestea împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate al Societăţii Comerciale "Hidroconstrucţia" - S.A. asupra unui imobil (teren şi construcţii), certificat emis de Ministerul Industriilor, precum şi contractul de privatizare încheiat cu Fondul Proprietăţii de Stat, în măsura în care valoarea imobilului respectiv a fost luată în calcul la stabilirea capitalului social vândut sub formă de acţiuni.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.