Decizia CCR nr. 367/2014Paragraful 25
Paragraful 25
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale a fost abrogat prin dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002. Totuşi, art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 stabileşte că prevederile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 rămân aplicabile pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002. Or, în speţă, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii de sesizare, este vorba despre contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate în anul 1995. Prin urmare, deşi au fost abrogate, dispoziţiile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 îşi produc în continuare efectele, ele fiind aplicabile cauzei, astfel că instanţa de contencios constituţional este competentă, în virtutea celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, să exercite controlul de constituţionalitate a acestor prevederi legale.
Sursa oficială ↗