Decizia CCR nr. 329/2014Paragraful 46

28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte critica referitoare la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, în vederea finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, Legea nr. 165/2013 instituie două forme de despăgubire, şi anume restituirea în natură [art. 1 alin. (1) ], iar în situaţia în care aceasta nu mai este posibilă, se acordă măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensările prin puncte, potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege [art. 1 alin. (2) ]. Ulterior, ca urmare a modificărilor aduse art. 1 alin. (2) prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, legiuitorul a prevăzut că, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III din Legea nr. 165/2013. Comparând soluţiile legislative reglementate de aceste prevederi de lege, în vechea şi actuala lor redactare, Curtea constată că noua soluţie legislativă este diferită de cea anterior consacrată prin aceea că, pe lângă restituirea în natură, ca măsură principală de reparaţie, şi modalitatea de compensare prin puncte, aceasta introduce o metodă suplimentară de reparaţie prin echivalent, şi anume aceea de compensare cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire.