Decizia CCR nr. 302/2014Paragraful 38

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.06.2014 · dosar 7.179/2/2011
Paragraful 38
24. În privinţa prevederilor art. 4 teza a doua, Curtea reţine că sunt criticate sub aspectul încălcării principiului neretroactivităţii legii datorate aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, inclusiv cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a acestei legi. Faţă de modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepţia şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii; totodată, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014*), încă nepublicată, că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Din perspectiva susţinerilor de neconstituţionalitate privind încălcarea, prin art. 4 teza a doua din lege, a principiului neretroactivităţii legii, Curtea reţine că autorul nu face niciun fel de referire însă la art. 34, care reglementează termenele aplicabile procedurii administrative în care acesta se află, ci critică dispoziţiile art. 33 din lege, care se referă la anumite termene ce nu îi sunt însă aplicabile. Rezultă, raportat la cele două decizii menţionate ale Curţii, că niciuna dintre acestea nu sunt incidente în cauză (pentru a se justifica o soluţie de respingere ca devenită inadmisibilă), astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Sursa oficială ↗