Decizia CCR nr. 305/2014Paragraful 35
Paragraful 35
28. De asemenea, Curtea a constatat existenta unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Astfel, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de dispoziţiile art. 33 s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale şi umane pentru ca autorităţile locale şi centrale să-şi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri şi posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege.
Sursa oficială ↗