Decizia CCR nr. 284/2014Paragraful 9
Paragraful 9
7. Pe fondul cauzei, reprezentantul Preşedintelui României apreciază că nu există un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi, întrucât Preşedintele nu a făcut altceva decât să respecte Constituţia şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la rolul său politic activ, Guvernul nefiind împiedicat în exercitarea atribuţiilor privind organizarea alegerilor europarlamentare. Constituţia interzice Preşedintelui să deţină calitatea de membru al unui partid politic, iar nu exprimarea unor opinii politice. Declaraţiile şi conduita imputate Preşedintelui nu au fost de natură să prejudicieze competiţia electorală şi nu au determinat un blocaj instituţional, care să impună intervenţia Curţii Constituţionale.
Sursa oficială ↗