Decizia CCR nr. 285/2014Paragraful 95

Actul supus contrasemnării - decretul Preşedintelui - este semnat în prealabil de acesta, în calitate de titular al atribuţiei constituţionale, contrasemnarea, în cazurile expres prevăzute de Legea fundamentală, fiind un act subsecvent, de a cărei existenţă depinde valabilitatea decretului. Cu alte cuvinte, deşi actul este semnat şi deci însuşit de către autoritatea de la care emană şi care este principala responsabilă pentru conţinutul şi efectele pe care urmează a le produce decretul, lipsa contrasemnăturii prim-ministrului are ca efect inexistenţa actului, care nu poate fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Consimţământul prim-ministrului cu privire la conţinutul actului prezidenţial dobândeşte, astfel, o valoare egală cu cea a Preşedintelui, existenţa actului fiind condiţionată de întrunirea acordului de voinţă al celor două autorităţi publice. Prin reglementarea obligaţiei constituţionale a prim-ministrului de a contrasemna decretele Preşedintelui, acestuia i se atribuie, direct, o funcţie de control asupra actelor emise de şeful statului, şi, indirect, responsabilitatea juridică şi politică asupra conţinutului actului pe care, semnându-l, îl validează. Aşa fiind, în urma examinării actului supus acordului, prim-ministrul poate refuza contrasemnarea unui decret al Preşedintelui, dacă apreciază că acesta nu întruneşte condiţiile de conferire a decoraţiei prevăzute de art. 3 din Legea nr. 29/2000. Dar acest refuz nu poate fi exercitat în mod arbitrar, astfel încât să transforme dreptul de apreciere al prim-ministrului într-un drept de veto, ci trebuie motivat tocmai pentru a respecta principiul constituţional al colaborării loiale dintre autorităţile statului, principiu consacrat în jurisprudenţa instanţei constituţionale. A accepta o teză contrară echivalează cu negarea atribuţiilor constituţionale proprii ale Preşedintelui României, care pot fi blocate printr-un refuz nemotivat şi discreţionar al prim-ministrului României.