Sari la conținut

Decizia CCR nr. 272/2014Paragraful 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.05.2014
Dosarul
308K/2014

11. La data de 29 aprilie 2014, aceasta a transmis Curţii Constituţionale un memoriu, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, fiind formulată de o persoană care nu se încadrează în categoria celor cărora legea le recunoaşte calitatea de titular al dreptului de a sesiza Curtea Constituţională cu o astfel de cerere. În subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată. Sub acest aspect, a precizat că Uniunea Democrată Maghiară din România nu este o persoană juridică cu statut special, fiind înregistrată ca o organizaţie a unei minorităţi naţionale şi este supusă prevederilor art. 55 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, care exceptează organizaţiile minorităţilor naţionale - printre altele - de la obligaţia de a se înregistra la tribunal ca partid politic. Arată că dreptul acestor organizaţii de a participa la alegeri rezultă din interpretarea art. 62 alin. (2) din Constituţie, precum şi din diverse prevederi de lege care recunosc expres organizaţiilor minorităţilor naţionale dreptul de a participa la viaţa politică a ţării fără a fi necesară constituirea ca partid politic. Precizează, totodată, că Uniunea Democrată Maghiară din România urmăreşte scopurile statutare în perfectă conformitate cu statutul acesteia de organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţii maghiare, în condiţiile stabilite prin prevederile Constituţiei, în mod licit şi în conformitate cu ordinea publică.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie