Decizia CCR nr. 262/2014Paragraful 20
Paragraful 20
15. În plus, Curtea reţine că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 9 din 10 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iulie 2013, şi a stabilit că - în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012 - sunt supuse revizuirii şi pensiile prevăzute de art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, atunci când deciziile de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, fiind menţinut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reţine puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri.
Sursa oficială ↗