Decizia CCR nr. 256/2014Paragraful 18

13. Curtea constată că textul legal criticat a format în repetate rânduri obiect al controlului de constituţionalitate prin prisma unor critici similare. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie şi exercitarea dreptului de apărare nu sunt drepturi absolute, legiuitorul putând să prevadă anumite condiţionări în vederea unei bune administrări a justiţiei, condiţionări ce pot îmbrăca şi forma unor obligaţii de ordin financiar. În mod evident, aceste condiţionări trebuie să îşi găsească o justificare rezonabilă şi proporţională cu obiectivul propus şi să nu ducă la imposibilitatea efectivă de exercitare a drepturilor fundamentale mai sus menţionate (Decizia nr. 367 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2009, sau Decizia nr. 1.538 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 6 ianuarie 2012). De aceea, reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - material sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură (Decizia nr. 273 din 22 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2012).