Decizia CCR nr. 239/2014Paragraful 23
Paragraful 23
18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 15/2003 reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, situate în intravilanul localităţilor, care sunt disponibile şi libere de sarcini, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul. De această măsură beneficiază, o singură dată, tinerii care la data depunerii cererii pentru atribuirea terenului au vârsta de până la 35 de ani şi îndeplinesc condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege. După finalizarea construirii locuinţei, consiliul local poate hotărî, la solicitarea proprietarului locuinţei, vânzarea directă către acesta a terenului respectiv, preţul de vânzare stabilindu-se prin expertiză tehnică, întocmită de un expert evaluator autorizat şi aprobată de consiliul local.
Sursa oficială ↗