Decizia CCR nr. 243/2014Paragraful 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.04.2014 · dosar 6.863/102/2012
Paragraful 17
13. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată, în esenţă, că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul valoric al lor, în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare, această prerogativă a legiuitorului neputând fi considerată o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Drept urmare, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. De asemenea, precizează că asiguraţii în sistemul public de pensii, care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de textele criticate, beneficiază de tratament juridic egal în ceea ce priveşte dreptul la pensie pentru limită de vârstă. Asiguraţii care au realizat stagii de cotizare, respectiv vechime în serviciu, în alte sisteme de pensii şi asigurări sociale, cum este sistemul pensiilor militare de stat, sunt într-o situaţie diferită şi, în consecinţă, tratamentul juridic este diferit, fără ca prin aceasta să se instituie vreo discriminare, întrucât, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională, principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (Decizia nr. 48/2000). Având în vedere aceste considerente, dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 47 din Constituţie.
Sursa oficială ↗