Decizia CCR nr. 243/2014Paragraful 39

25. În ceea ce priveşte invocarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 19 mai 2011, Curtea a reţinut că ea a vizat o situaţie existentă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Prin această decizie a fost analizată neconcordanţa dintre două categorii de dispoziţii normative pretins contradictorii: unele prevăzute de anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, şi altele prevăzute de anexa nr. 9 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 10 mai 2001, care îşi propuneau să le detalieze pe primele. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a vizat rezolvarea acestei contradicţii care ţinea, în opinia acesteia, de ierarhia normelor juridice. Pentru a tranşa definitiv problemele legate de luarea în calcul a datei naşterii pentru stabilirea vârstei de pensionare, legiuitorul a stabilit expressis verbis că prima o determină pe cea de-a doua, ambele fiind indisolubil legate între ele. În aceste condiţii, aspectele rezultate din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4 din 4 aprilie 2011 nu mai subzistă sub actuala reglementare; de data aceasta, pentru a nu da naştere la interpretări divergente, legiuitorul a stabilit că ceea ce primează la stabilirea dreptului de pensie este situaţia personală a asiguratului, şi nu a altor asiguraţi (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.238 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 16 noiembrie 2011).